Apelați acum
CategoriesIntrebari frecvente Legislatie

Examenul de vanator

  • Pentru a susține examenul de vânător trebuie parcursă obligatoriu etapa de pregătire practică și teoretică, care se poate face doar într-o asociație de vânători acreditată, așa cum este AVPS „Peneș Curcanul” din Ploiești
  • Examenul efectiv împlică o taxă de 150 de lei, care se achită la Trezoreria Ploiești, strada Aurel Vlaicu 22
  • Examenul de vânător, proba teoretică, este un test grilă, cu 30 de întrebări și durează o oră
  • Instructorii asociației te vor ajuta să faci față cu brio examenului practic

Una dintre etapele care confirmă statutul de vânător este examenul de vânător, iar toți cei care doresc să ajungă în acest punct trebuie să parcurgă cursurile de pregătire teoretică și practică. 

Primul pas este înscrierea, pentru a urma efectiv pregătirea practică și teoretică, într-un cadru organizat, la școala de vânători, respectiv în cadrul Asociației „Peneș Curcanul”. Înscrierea la cursuri se face în baza unei cereri. Este important de luat în calcul faptul că această cerere are un format tipizat, implică propria răspundere cu toate drepturile și obligațiile ce decurg de aici. Cererea se poate formula după ce candidatul citește și își asumă prevederile statutului organizaţiei vânătoreşti la care aderă. 

Deși nu este chiar un jurământ de credință, în adevăratul sens al cuvântului, acesta va semna, iar prin aceasta se obligă să-și însuşească şi să respecte prevederile din statut. În plus, acesta va declara că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege care să-i interzică drepturile de obţinere a permisului de vânătoare şi, respectiv, a permisului de armă. Cererea se înregistrează oficial, în ziua depunerii.

Simpla depunere a acestei solicitări nu este însă suficientă pentru a fi admis la cursuri. Conducerea organizației vânătorești urmează a o analiza, iar solicitantul poate primi accept pentru înscrierea la cursuri, sau un refuz. 

Aprobarea cererii înseamnă începerea stagiaturii, iar Asociația va întocmi pentru fiecare cursant o fișa de stagiatură. Nu este chiar un catalog, dar are aproape același scop. Este monitorizată și evaluată evoluția candidatului, de la prezența la cursuri, până la modul în care se implică în activitatea de pregătire. 

Activitati practice

Fiecare cursant participă la: 

  • Cel puțin trei partide de vânătoare.
  • O ședință completă de pregătire practică privind portul și mânuirea armei de vânătoare 
  • O ședință de tragere cu arma de vânătoare la punct fix și la talere.

Armele de vânătoare pot fi închiriate, iar participarea la ședințele de tragere se face în prezența unui armurier și a unui instructor de tir. 

În spatele acestor momente practice se află orele de pregătire teoretice, inclusiv cele de instruire pentru mânuirea armei și cele în care cursantului îi sunt prezentate toate detaliile legate de mânuirea armei și regulile de siguranță pe care deținerea armei le impun. 

Orice cursant trebuie să știe că responsabilitatea prezenței la acțiunile programate de organizația vânătorească revine exclusiv elevului! Dar, este bine de știut că la Asociația „Peneș Curcanul” instructorii dedică timp și atenție fiecărui cursant în parte, pentru clarificarea și corecta însușire a tuturor informațiilor necesare. 

Elev-vanător instruit

Dacă ați parcurs toate aceste etape de pregătire teoretică și practică se poate spune că sunteți elev-vânător instruit, care va trebui să dovedească temeinicia cunoștințelor acumulate. 

O primă dovadă în acest sens este primirea recomandării de absolvire din partea organizației vânătorești la care ați efectuat stagiatura, un pas important în obținerea permisului și preambului examenului de vânător. 

Programarea temeinică a examenului este foarte importantă, mai ales că acesta se organizează o singură dată pe an, pentru toate asociațiile de vânători. Stabilirea datei examenului se face la propunerea asociațiilor vânătorești interesate, iar autoritatea publică centrală, care răspunde de silvicultură, comunică acestora o dată certă pentru organizarea examenului, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data organizării efective a acestuia. 

Din culisele examenelor anterioare se știe că de regulă examenul se organizează în aceeași perioadă din an, iar organizațiile silvice anunță cu celeritate data acestuia. 

Locul examenului este stabilit de organizațiile și asociațiile de vânătoare din județ (din fiecare județ în parte), iar costurile legate de organizare cad în sarcina Asociațiilor și există un tarif de examinare perceput de organizatori pentru fiecare candidat de 150 lei.

Înscrierea la examen se face în baza unui dosar (veți fi ajutați la întocmirea lui), în care documentele principale sunt fișa de stagiatură și recomandarea primită din partea Asociației. Lor li se adaugă o serie de acte de identitate, cazierul judiciar, fișa medicală și evaluarea psihologică. La toate acestea se adaugă o declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că în ultimii trei ani, solicitantul nu a săvârșit fapte care ar putea fi încadrate ca infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, la Legea vânătorii sau alte fapte de natură penală comise prin violență.  

Înainte de examenul efectiv fiecare dosar va trece prin analiza comisiei de examen. Obținerea acordului de înscriere la examen este, în sine un mare pas înainte! 

Unde pot gasi chestionare si teste de vanatoare?

Testul grilă este proba principala a examenului și, la fel ca la permisul de conducere există numeroase culegeri de chestionare și teste de vânătoare. Cele mai bune lucrări ajutătoare și cele care te vor ajuta în cea mai mare măsură pentru a obține punctajul necesar îți vor fi recomandate chiar de instructori din Asociație. 

Pentru pregătirea și examinarea teoretică a candidaților autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează un set de întrebări și răspunsuri privind examenul de vânător. Este vorba despre un set de 1000 de întrebări, fiecare întrebare având trei răspunsuri  preformulate dintre care doar unul este corect. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate reactualiza conținutul setului de întrebări în acord cu legislația în vigoare și cu literatura din domeniul cinegetic, cu cel puțin 60 de zile înaintea datei susținerii examenului. 

Tot din experiența examenelor trecute știm, și vă spunem că cele 30 de întrebări ale testului sunt selectate din cele 1000! Durata examenului este de fix 60 de minute.

 Candidații declarați „respinși”, precum și cei declarați „absenți” la examen au dreptul la reexaminare în decurs de un an, cu ocazia examenului organizat pentru alte organizații vânătorești, potrivit prezentului regulament, cu condiția depunerii unei cereri în acest sens.

examen de vanator si ce trebuie sa faci ca sa-l obti

Cat costa scoala de vanatoare?

Costurile școlii variază de la o asociație la alta. În plus există o serie de bonusuri, reduceri și diverse modalități de plata. Este greu de spus cu exactitate care sunt costurile legate de instruire, pentru că acesta pot include  și costurile pentru activități suplimentare de tragere, închirierea armei sau a echipamentului pentru partidele de vânătoare. 

Detalii exacte și toate lămuririle de care ați putea avea nevoie se le puteți afla la telefon 0721 340 494 sau într-o discuție lămuritoare pe toate aspectele care v-ar putea interesa la sediul Asociației „Peneș Curcanul” de pe strada George Coșbuc la numărul 5, Ploiești. 

Cat costa permisul de vanatoare?

Dacă veți include în calculul valorii permisului și școala de vânători și echipamentul și arma, sumele ar putea deveni chiar foarte consistente. 

Dacă veți socoti doar permisul, costurile efective pentru obținerea lui sunt cele care țin de taxele pentru documente și examenul în sine. Ceea ce trebuie însă luat în calcul este că posesorii de permis de vânătoare plătesc anual o taxă la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (valoarea ei este de aproximativ 800 lei).

Nu trebuie omise nici costurile pentru achiziția armei, sau a armelor, a muniției, echipamentului și nici taxele pe care fiecare partidă de vânătoare în parte le implică. 

Cea mai simplă cale prin care se poate obține, rapid și sigur, permisul de vânător este să ne contactați la telefon 0721 340 494 sau la sediul asociației de pe strada George Coșbuc 5, Ploiești.

Sursa foto: pexels.com

CategoriesIntrebari frecvente Legislatie

Permisul de port arma si tot ce trebuie sa stii despre acesta

  • Permisul de armă, permisul de port armă și permisul de vânătoare sunt autorizări diferite
  • Acest permis de armă se eliberează pentru dreptul de a deține armă letală, neletală sau de vânătoare, ori colecții de arme
  • Permisul de vânătoare permite deținerea și portul armei de vânătoare, în scopul vânătorii
  • Pentru a deține permis de vânătoare, rapid și ușor, trebuie să urmați un curs specializat, teoretic și practic, în cadrul unei asociații acreditate, precum AVPS „Peneș Curcanul” cu sediul pe strada George Coșbuc 5, Ploiești 
  • Puteți obține informații suplimentare, inclusiv cele legate de costuri, și la telefonul asociației, 0721 340 494 

Deținerea, utilizarea și portul unei arme de foc, indiferent de tipul ei (letală, neletală sau de vânătoare) este strict reglementată în România. Totodată există reguli foarte precise care stabilesc modul în care o persoană poate primi oricare dintre aceste drepturi legate de armele de foc. 

Permisul de port armă conferă posesorului dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi o armă letală supusă autorizării. Trebuie precizat că deținerea permisului de port armă nu vă dă și dreptul de a cumpăra o armă de foc, dar permisul poate să vă dea dreptul de a deține și de a o purta, în funcție de scopul pentru care este solicitat permisul. Precizarea este necesară pentru că se realizează astfel cadrul legal care permite vânătorilor, deținători de permis de vânătoare să dețină, să poarte și să utilizeze arma în scopul pentru care este destinată. 

Pentru a cumpăra o armă (pentru autoapărare sau de vânătoare), letală sau neletală aveți nevoie de o autorizare separată, care este valabilă un timp limitat și se referă strict la tipul de armă care poate fi cumpărat. 

Fiecare armă este însoțită de un act propriu care specifică explicit tipul, marca, seria și calibrul, iar dreptul de a utiliza o armă sau mai multe este înscris explicit în permisul de port armă. În actele armei și în permis este specificată inclusiv tipul și cantitatea de muniție aferentă permise.  

Cu alte cuvinte deținerea permisul de port armă nu vă dă dreptul de a purta efectiv arma asupra dumneavoastră, nu vă dă dreptul de cumpăra arme, decât în condiții strict reglementate. Abaterile de la aceste reguli sunt infracțiuni cu consecințe penale. 

  1. Dreptul de deţinere a armei se poate acorda numai pentru armele de vânătoare, de tir, de colecţie sau de autoapărare şi conferă titularului posibilitatea de a păstra arma la domiciliul său.
  2. Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare şi pază, de vânătoare şi de tir şi conferă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma şi de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizată procurarea acesteia, precum şi în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate.

permis de port arma

Permis de port arma – Cum se obtine. Acte necesare

Pentru a obține un permis de port armă sunt necesare câteva etape, după cum urmează:

1. Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se adresează în scris și se depune personal de solicitant la Inspectoratul Județean de Poliție, pe raza căruia domiciliați. Cererea trebuie să conțină următoarele elemente:

  • datele personale; 
  • motivul pentru care se solicită această autorizare (autoapărare, scop de vânătoare, antrenament tir etc);
  • tipul de armă/ sau arme pentru care se solicită autorizare. 

2. Cererea poate fi admisă sau respinsă. Fiecare situație este motivată. În cazul în care cererea este respinsă solicitantul poate contesta decizia la Instanța teritorială competentă. 

3. Dacă cererea de procurare a armelor a fost aprobată, dosarul este completat de solicitant cu o serie de documente, astfel: 

  • cerere tip conform celei din Hotărârea de Guvern 130/2005;
  • act de identitate al solicitantului (în copie și în original);
  • două fotografii color tip pașaport;
  • dovada achitării taxelor pentru autorizare;
  • certificat de cazier judiciar, cu mențiunea expresă „pentru permis de port armă”;
  • certificat medical, din care să rezulte că solicitantul nu are afecțiuni incompatibile cu dreptul deținerii unei arme, dar nu mai vechi de șase luni de zile;
  • aviz psihologic, eliberat de un psiholog autorizat, din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale;
  • certificatul de absolvire, în original și în copie, a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, organizat de o persoană juridică, autorizată în acest sens; cursurile de acest gen pot fi urmate și la AVPS „Peneș Curcanul” cu sediul pe strada George Coșbuc 5, Ploiești;
  • permisul de vânătoare, în original și în copie, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei numai pentru deținere;
  • carnet de membru vânător, în original și în copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizație vânătorească legal constituită, afiliată la Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, pentru arme lungi cu destinația vânătoare sau, după caz, tir sportiv ori biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului și folosirii acesteia. 

4. După depunerea dosarului, în urma verificării acestuia, solicitantul poate primi autorizație de cumpărare pentru tipul de armă menționat în cererea depusă. Autorizația este valabilă timp de 90 de zile, care pot fi prelungite cu încă 90 de zile.

5. Pentru a obține permisul de port armă pentru arma cumpărată solicitantul are la dispoziție doar trei zile lucrătoare, interval în care arma trebuie înscrisă și este eliberat permisul de port armă. Permisul se acordă în baza unor documente suplimentare: 

  • autorizația de cumpărare este contrasemnată de armurierul magazinului de unde a fost cumpărată arma);
  • facturii de achiziție;
  • prezentarea armei procurate.

permis de port arma

Important de stiut! 

  • Permisul de port-armă este valabil 5 ani. 
  • La sfârșitul fiecărei perioade de 5 ani, acesta trebuie vizat de către Serviciul Arme. 
  • Procedura de vizare a permisului poate fi declanșată cu cel mult 6 luni înainte de termenul de expirare.
  • În cazul în care valabilitatea permisului de armă nu a fost prelungită până la data expirării valabilităţii documentului, deţinătorii au obligaţia legală ca în termen de 10 zile de la data expirării permisului să predea armele şi muniţia la un armurier autorizat. În caz contrar, deţinerea armelor şi a muniţiei în baza permisului de armă cu valabilitatea expirată constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Permis de port arma – Cat costa?

În vederea obținerii unui permis de port armă, alta decât o armă de vânătoare, este necesar să urmezi un curs de instruire teoretică și practică. Acesta durează minim 15 zile și este structurat în 80 de ore, din care circa 20 de ore sunt aplicații practice. În urma acestor cursuri veți primi un certificat de școlarizare. În cazul celor care solicită achiziția unei arme de vânătoare, aceștia trebuie să facă dovada că au parcurs școala de vânători și că au trecut examenul la finalul acesteia, atât proba practică, cât și cea teoretică.

În funcție de operatorul juridic care le organizează, prețurile acestor cursuri pot varia destul de mult între 400 și 1000 de lei. Pe lângă asta, există și o taxă pentru înscrierea armei în permis de 10 lei. 

Permis de port arma – Unde se solicita?

Cererea pentru achiziția unei arme, indiferent de tipul acesteia, se adresează la Inspectoratul Teritorial de Poliție, de pe raza corespunzătoare domiciliului solicitantului. În cazul în care solicitarea este respinsă, solicitantul poate contesta decizia la Judecătoria competentă teritorial. 

Cine poate solicita permis de port arma?

Nu oricine poate deține o armă! Persoanele fizice care pot deține arme letale sunt:

  • persoanele cetățenie română;
  • persoanele de altă cetățenie, rezidente în România; 
  • vânătorii, cu permis de vânătoare și colecționarii de arme;
  • armele de apărare și pază pot fi procurate numai de: demnitari, magistrați, diplomați, militari și polițiști, sau alte categorii care justifică necesitatea deținerii unei arme de autoapărare, pe perioada cât sunt în activitate dar și după pensionare, dacă mai este justificat;
  • persoanele prevăzute de lege, ce îndeplinesc o funcție care implică exercițiul autorității publice, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;
  • persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate;
  • armele de tir pot fi achiziționate de către sportivii și antrenorii de tir, precum și de către vânătorii și colecționarii de arme. 
  • vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi.

Detalii, sfaturi, indicații și cursuri pentru obținerea certificatelor care să ateste instruirea teoretică și practică se pot obține la AVPS „Peneș Curcanul” cu sediul pe strada George Coșbuc 5, Ploiești, sau la telefonul asociației, 0721 340 494.

Sursa foto: Unsplash.com

AVPS Penes Curcanul

  • 0721 340 494
Ploiesti, Prahova

Strada George Cosbuc, Nr. 5

Copyright © 2021 AVPS PENES CURCANUL